Când ar putea avea loc alegeri prezidențiale în Siria

Când ar putea avea loc alegeri prezidențiale în Siria
Publicat: 11/03/2016, 11:38

Odată cu reluarea negocierilor dintre adminstrația Bashar al-Assad și opoziția siriană în vederea stabilirii unui acord de pace programate pentru lunea viitoare, 14 martie, la Geneva, va fi discutat și calendarul următoarelor alegeri prezidențiale din Siria, a indicat delegatul ONU, citat de agenția rusă RIA.

Organizarea de „alegeri libere și reglementare va fi supervizată de ONU”, în baza rezoluției adoptată de Consiliul de Securitate al ONU în decembrie, agreată de guvernul sirian și opoziția din țară în privința unei tranziții politice pe o perioadă de 18 luni care să readucă stabilitatea în țară.

Negocierile de pace au fost abandonate de reprezentanții opoziției din cauza bombardamentelor din țară, acceptând reluarea discuțiilor doar după încetarea temporară a conflictului armat. Din 27 februarie, un armistițiu parțial este în vigoare în Siria, care nu este valabil și în cazul organizațiilor teroriste Stat Islamic și Al-Nusra, afiliată Al-Qaida.

Siria se confruntă din martie 2011 cu un conflict între forțele regimului Bashar al-Assad și grupări rebele, printre care se află și organizații teroriste precum Stat Islamic. Potrivit unui raport realizat de Centrul Sirian pentru Studii Politice, prezentat la începutul lunii februarie, circa 470.000 de persoane au murit în acest conflict, peste 1,9 milioane au fost rănite și 45% dintre locuitori (peste 10,5 milioane) și-au părăsit locuințele, mutându-se în alte zone ale țării sau emigrând.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Gestul complet ilegal în România. Ești condamnat pe loc la închisoare și îți pierzi drepturile
Vești teribile de la meteorologi. Totul se schimbă brusc
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...